Tratament riduri
Tratamentul cosmetic al ridurilor faciale se poate realiza şi cu ajutorul toxinei botulinice, cunoscută sub denumirea de “botox”. Aceasta este o neurotoxină de natură proteică ce acţionează prin inhibarea transmiterii impulsului nervos asupra musculaturii din regiunea injectată şi prin denervare chimică, producând pareza temporară a grupurilor musculare injectate.
Este bine de ştiut:
- Efectul botoxului nu este imediat, ca în cazul acidului hialuronic, abia la 24 de ore apar primele efecte vizibile, însă evaluarea corectă a rezultatelor se efectuează după 7-14 zile.
- Injectările cu toxină botulinică aplanează ridurile orizontale de la nivelul frunţii, din jurul ochilor, “laba gâştei” (ridurile de la colţul ochilor) şi ridurile verticale dintre sprâncene.
- Tratamentul cu injecţii de toxină botulinică durează aproximativ 20 de minute, în funcţie de aria tratată, fiind necesare 4-10 injectări. Reintervenţia trebuie făcuta la 4-6 luni după prima injectare şi la 10-12 luni începând cu a doua injectare.