Liftingul de brate sau brahioplastia este o operatie complexa la fel ca orice alta operatie de remodelare corporala, prin care se elimina pielea in exces. Cu toate acestea, exista multi pacienti, femei si barbati deopotriva, care apeleaza la acest tip de interventie.
Candidatul ideal pentru brahioplastie este pacientul care se confrunta cu exces tegumentar in partea superioara a bratului, aparut pe fondul slabirii masive sau a procesului natural de imbatranire. In acest caz, liftingul de brate este solutia de remodelare corporala de care are nevoie.
Prin intermediul brahioplastiei se elimina excesul de piele si de grasime din partea de sus a bratelor. In majoritatea cazurilor liposuctia/vibroliposuctia poate fi inclusa in proces pentru a elimina depozitele de grasime din zonele vizate si a imbunatati astfel rezultatele remodelarii.
Pacientii care aleg sa faca aceasta interventie sunt extrem de incantati de rezultate. Eliminand acele aripi de liliac care devin din ce in ce mai inestetice, odata cu inaintarea in varsta, partea superioara a bratelor capata un aspect mai ferm, mai usor si vizibil intinerit.
Care sunt rezultatele brahioplastiei
Rezultatele sunt vizibile la scurt timp dupa interventie, dar vor fi obstructionate o perioada de umflaturi. Dupa aproximativ 6 saptamani de la interventie, umflaturile dispar, iar pacientul se poate bucura de rezultatul interventiei. Eliminarea excesului de piele prin brahioplastie este permanent, ceea ce inseamna brate ferme si frumos conturate pentru multi ani dupa interventie. Conditia este insa mentinerea unei greutati stabile si a unui stil de viata sanatos.
In acest caz, sportul poate avea efecte benefice pentru ca ajuta la tonifierea muschilor si la o mai buna definire a bratelor. De asemenea, previne acumularea kilogramelor in plus.