Chirurgia facială te ajută să obții trăsăturile pe care ți le dorești, să corectezi complexe care te urmăresc de mult timp și să scapi de aspectele inestetice pe care nu le poți ascunde altfel.
Recăpătarea unui aer tineresc în timp ce păstrezi expresiile naturale ale feței este posibilă în zilele noastre, datorită soluțiilor inovatoare în domeniul operațiilor estetice. În acest fel nu este greu să îți menții frumusețea și strălucirea cât mai mult timp și să corectezi atunci când simți că este cazul, pentru a obține o armonie a trăsăturilor.
Rinoplastia este în cele mai multe cazuri enorm de benefică pentru cei care aleg să își corecteze forma nasului sau mărimea acestuia. Obiectivul final al unei operații de rinoplastie este să redea pacientului nasul pe care și-l dorește, țînându-se cont de întreaga arhitectură a feței. Pentru cele mai bune rezultate va fi întotdeuna nevoie să fie armonios îmbinate știința și artă remodelării nasului. După această operație, pacienții sunt mult mai încrezători în ei și mulțumiți de felul în care arată.
Rinoplastia este intervenţia chirurgicală de îmbunătăţire a aspectului extern al nasului, contribuind la restabilirea armoniei faciale. Operaţia trebuie să fie hotărâtă cu prudenţă, deoarece ea modifică aspectul feţei într-un mod simţitor, de unde rezultă utilitatea fotografiilor şi videosintezelor, care ajută la o previzualizare a rezultatelor.
Blefaroplastia este o procedură de reîntinerire facială prin intermediul căreia pot fi eliminate cearcănele şi pungile de sub ochi.
Trecerea anilor poate lăsa semne vizibile asupra chipului nostru, iar pielea îmbătrânită îşi trădează vârsta şi modul în care a fost îngrijită. Una dintre cele mai eficiente operaţii de reîntinerire facială este blefaroplastia, ce oferă o regresie de până la 10-15 ani.
Căderea pleoapelor este strict legată de pierderea din elasticitate a pielii şi slăbirea muşchilor, iar pungile de grăsime se datorează atracţiei gravitaţionale. Pentru a corecta aceste defecte se îndepărtează pielea în exces, iar la nevoie şi grasimea suplimentară.
Cu ajutorul lifting-ului centrofacial se pot corecta semnele îmbătrânirii, iar faţa îşi poate recăpăta apectul întinerit şi odihnit prin ameliorarea conturului, a tonusului pielii şi a muşchilor care o susţin.
Cui îi este recomandat lifting-ul centro-facial?
Lifting-ul facial are cele mai bune rezultate la persoanele a căror piele şi-a mai păstrat din elasticitate, iar structura osoasă este puternică şi bine conturată. De aceea, intervenţia se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani.
Din naştere, forma urechii poate produce complexe severe. Asimetriile ce au loc la nivelul feţei sunt greu de ascuns şi atrag priviri nedorite. Soluţia propusă de esteticieni pentru a obţine armonizarea mărimii şi formei urechiilor cu celelalte trăsături ale feţei şi capului este otoplastia.
Cui îi este recomandată otoplastia?
Vârsta ideală pentru efectuarea otoplastiei este între 4 şi 14 ani.
Este indicat ca intervenţia să fie făcută cât mai devreme, pentru a beneficia atât de efectele obţinute la nivel estetic, cât şi de cele de ordin psihic şi social.
Mentoplastia este intervenţia chirurgicală prin care se modifică forma şi dimensiunea bărbiei, pentru un aspect estetic al feţei. Aceasta a început să fie in ultimii ani tot mai cerută pe piaţa din România, oamenii conştientizând cât de mult influenţează bărbia trăsăturile feţei.
Scopul îl reprezintă o linie armonioasă nas – bărbie, pentru un aspect plăcut atât din faţă, cât şi din profil.
Problemele legate de bărbie duc la augmentarea ori micşorarea acesteia. Mărirea se face folosind implanturi de silicon în interiorul cavităţii bucale, aproape la limita dintre buza inferioară şi gingie, astfel incizia nu lasă urme.
Cookie name | Active |
---|