Ce se intampla practic in timpul unei operatii de rinoplastie? Este intrebarea care sta pe buzele fiecarui pacient, inca de cand vine la prima consultatie pentru o astfel de interventie.

Rinoplastia este acel tip de interventie chirurgicala care se adreseaza celor care inteleg foarte bine despre ce este vorba, celor care se informeaza si cer cat mai multe detalii, apoi decid asumat si corect ce este mai bine pentru ei!

Si pentru ca este foarte important sa ai cat mai multe informatii despre ce presupune o operatie de corectare a nasului, poti sa afli de aici, cum se desfasoara, pas cu pas, interventia.

Informatiile sunt prezentate succint, fara a intra in termeni medicali prea complicati, insa suficient de clar si concis, cat sa fie pe intelesul celor interesati de procedura, urmand ca pacientul sa primeasca toate detaliile in cadrul consultatiilor.

Cine sunt pacientii si de ce este important sa alegi un doctor bun

Rinoplastia sau operatia de corectare a nasului este potrivita celor care nu sunt multumiti de forma sau de dimensiunea nasului. Pe langa beneficiile de ordin estetic, rinoplastia poate imbunatati functiile nazale, dupa un accident sau dupa o problema de sanatate, de exemplu, si poate rezolva problemele de respiratie care de multe ori afecteaza somnul, dar si unele activitati din viata de zi cu zi, cum ar fi practicarea sportului.

Scopul unei operatii de rinoplastie este de a reda aspectul nasului si functiile normale ale acestuia, tinandu-se cont de arhitectura intregii fete. 

Alegerea doctorului este o etapa importanta in acest proces. Operatia de corectare a nasului nu este deloc usoara. Tin intotdeuna sa ma asigur ca fiecare pacient care opteaza pentru aceasta interventie intelege pe deplin procedura, riscurile si beneficiile.

Cu toate ca operatia de rinoplastie este sigura, alege un doctor a carui experienta este direct proportionala cu gradul de empatie. De ce spun asta? Pentru ca de fiecare data, ca doctor, nu au cum sa nu te impresioneze starile emotionale vulnerabile ale pacientilor, fie ei si extrem de hotarati sa faca operatia. Pentru fiecare caut sa gasesc cea mai buna cale de a comunica, a linisti si insufla curaj pentru ce urmeaza!

Ca doctor, trebuie sa intelegi ca pentru pacientul tau, aceasta nu a fost o decizie usor de luat, in spate pot sta nopti nedormite cu griji, temeri, intrebari, alteori doar gandul ca a asemenea schimbare poate sterge ani intregi de complexe sau suferinta poate deveni coplesitor. De aceea, rolul doctorului este foarte important inca de la inceput, pentru ca, de starea pe care o transmite pacientului depinde, pana la urma, o parte din succesul operatiei.

Anestezia pentru operatia de rinoplastie

 Rinoplastia se face sub anestezie generala, timp de o ora, respectandu-se toate protocoalele medicale impuse pentru aceasta etapa a interventiei.

Incizia

Exista doua feluri de incizii, in functie de complexitatea interventiei. In cazul in care pacientul are nevoie doar de ajustati mici, atunci se va efectua rinoplastia inchisa. In timpul acestei proceduri, se face o mica incizie in interiorul nasului, in nara. In acest fel, chirurgul plastician nu are acces la intreaga structura nazala, dar in acelasi timp se vor face micile schimbari, iar cicatricile sunt in totalitate ascunse.

In cazul unei interventii mai complexe, doctorul alege sa faca rinoplastia deschisa. In timpul acestei proceduri, se face o mica incizie intre nari care va oferi acces catre intreaga structura nazala a pacientului. Este important ca incizia sa fie facuta astfel incat sa fie ascunsa in conturul natural al nasului, fiind practic invizibila.

Remodelarea nasului

Dupa ce este facuta incizia, se face remodelarea osului si cartilajului din interiorul nasului. Doctorul ridica tesuturile care acopera nasul avand apoi acces pentru a putea remodela structura nasului. Daca este cazul si vorbim de o deviatie de sept, se va indrepta in aceasta etapa, iar proiectiile din interiorul nasului se reduc tot acum.

Aceste proceduri vor imbunatati respiratia in cazul pacientilor care opteaza pentru rinoplastie din acest considerent medical, apoi se poate modela piramida nazala in forma stabilita impreuna cu pacientul, inainte de operatie.

Reasezarea pielii si tesuturilor si inchiderea inciziei

Dupa ce nasul ajunge la forma dorita, pielea si toate tesuturile sunt asezate la loc si se inchide incizia facuta initial. Dupa operatie, pe piramida nazala se pune o atela, care se mentine de regula 7 zile.

Recuperarea dupa operatie

 In primele zile dupa operatie, pot aparea umflaturi si vanatai la nivelul fetei, in special la nivelul pleoapelor inferioare. Timp de doua saptamani se vor evita activitatile solicitante, iar sensibilitatea la nivelul nasului se poate resimti o perioada de pana la 21 de zile.

Cand se vad rezultatele 

 Toti pacientii sunt nerabdatori sa vada rezultatele interventiei de corectare a nasului. Multi dintre ei au observat o imbunatatire chiar dupa prima sau a doua saptamana, dar pana cand nasul va lua forma finala vor trece, in medie, 12-15 luni de la operatia de rinoplastie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *